Ce se ştie despre măgar este că-i îndărătnic şi neghiob. Ce nu se ştie e că măgarii sunt totodată şi nişte firi pasionale şi nestăvilite.
Da, aţi citit bine. Un măgar, în sinea sa, e o fiinţă deosebit de focoasă. Plină de efervescenţă. O fiară sălbatică.
Faptul că asta nu transpare la suprafaţă, e pentru că e un frustrat. E recalcitrant, nu-şi acceptă semenii măgari aşa cum sunt. Simte nevoia să schimbe lumea.
Din păcate, vei rămâne mereu doar un zănatic. Biet măgar.
Zi înnorată. Ploioasă. Stau şi lucrez de zor la nimic important.
Deodată apare. La început aterizează lin, pe pervazul balconului meu dinspre şosea. Îmi atrage atenţia. Mă uit la el, şi el la mine. Simţim că undeva există o legătură între noi. Reuşim să ne înţelegem reciproc. Conştienţele noastre confluează.
Ştiam că îl cheamă Robert. Cum mi-am dat seama, e greu să vă zic. Ne-am privit reciproc mai mult timp. Apoi, i-am cerut voie să-i fac o poză. M-a lăsat.
La sfârşit, ne-am despărţit, luându-ne rămas bun. Fără regrete. Porumbelul bălţat a zburat la fel cum a venit. Simplu şi demn. Doar eu rămân aici, privind îndelung în urmă-i. Lamentabil.
Tocmai citeam dintr-o povestire de Turgheniev că „Sitarii nu stau în desime: trebuie căutaţi în liziera pădurii.” Şi, ca orice om crescut în mijlocul betoanelor, m-am întrebat ce mai înseamnă şi asta. O dată, ce fel de păsări sunt sitarii ăştia? Călătoare, pare-se. Pe urmă, cu ce se hrănesc? În esenţă, cu un sigur lucru: râme, pe care le dezgroapă cu ciocul lor ascuţit. Încă n-am reuşit să elucidez misterul: de ce trăiesc la marginea pădurilor? Or fi adepţii ultimei tendinţe din imobiliare. Aia cu mutatul la periferie.
Stând eu aşa şi aşteptând să vină vremea s-o tulesc pe unde „petrec Revelionul”, am avut următoarea străbatere. Mi-am dat seama că nu pot „întâmpina Noul An aşa cum se cuvine”, fără să aflu ce face marmota Bobak în această perioadă.
Ştiţi cu toţii, cu siguranţă, că specia aceasta locuieşte stepele din Europa de est şi Asia centrală. Desigur că, la fel ca orice marmotă care se respectă, şi marmota Bobak hibernează iarna. Uneori chiar timp de jumătate de an – pentru că, nu-i aşa, îşi permite, neavând grija zilei de mâine, ca orice contribuabil cinstit al zilelor noastre.
Acuma ce mai e interesant la aceste animăluţe e că s-au răspândit în aşa-numitul bazin Uvs Nuur. Adică locul unde-a existat un lac imens în timpurile vechi, pe când pământul nu era încă rotund. În aceste ţinuturi uitate de lume aşteaptă ele Revelionul, fără petarde şi artificii, fără muzică în difuzoare sau petreceri cu mult alcool.
Sigur că da – ar răspunde poate vreun sceptic – pentru că lor nici nu le trece prin cap că-n noaptea asta se sărbătoreşte „cumpăna dintre ani”. Însă pentru cei care n-au devenit atât de grobiani încât să creadă că numai oamenii ar avea Revelioane, voi dezvălui aici următorul secret. Marmota Bobak ştie foarte bine ce se întâmplă în această noapte, deoarece fără îndoială că în secolul vitezei veştile ajung instantaneu chiar şi în ultima vizuină din stepele din Uvs Nuur. Dar ceea ce mai ştie ea şi oamenii încă n-au aflat – sau poate că au uitat – e că nu e neapărat nevoie de zgomot şi hărmălaie ca să te distrezi. E de-ajuns să te simţi bine la tine-n vizuină.
Chiar dacă nu-mi place mie,
Anul Nou, cu bucurie!
Actualmente explorați arhivele categoriei Con-vieţuitoare .
