
Cum scăpăm de Băsel
22 octombrie 2009
Revin cu un scurt comentariu pe blog doar pentru că am intrat într-o nouă campanie electorală, prima în care sunt tentat să votez.
De 6 ani de când am drept de vot n-am dorit să-l folosesc, asta şi din cauza ideilor mele mai anarhiste. Acum e posibil să mă duc să-l votez pe Crin Antonescu, de altfel singurul pe care l-aş putea vota din toţi ăştia cu şanse.
Nu pentru că am mare încredere în abilităţile dlui Antonescu, ci pentru că Băselu are pe zi ce trece tot mai multe ifose autoritare. Iar eu, ca pseudo-anarhist, urăsc autoritarismul.
Am mai scris cât de mult urăsc gaşca PD-L-istă. O haită de lingăi, condusă de un decervelat. Cât aş vrea să plece şi să ne lase odată…
De curând am discutat şi cu o amică de la o asociaţie studenţească, şi mi-a zis că deşi ei încearcă din greu să rămână apolitici, partidele plătesc persoane să îi lucreze. Cei mai agresivi dintre toţi, zicea ea, sunt de departe cei de la PD-L, care ţin cu orice preţ să se infiltreze printre studenţi pentru alegerea Băselului.
Un motiv în plus să îl antipatizez pe acest individ nociv pentru societate. Sper sincer să i-o ardem peste bot.
Cât despre aşa-zisul referendum: Băsescu vs Băsescu- O radiografie necrutătoare făcută de postul de radio public german.


ai dreptate si eu votez cu antonescu , dar ce faci ca sunt multe locuri in care n- a auzit nimeni de el
Neinformarea „boborului” nu e ceva nou, dar poate fi compensată.
http://www.traianbasescu.org
Eh… se pare ca jack-in-the-box a castigat ceva teren la electiuni