Cu cât înaintezi în vârstă, cu atât tre’ să ţii mai multe hârtii. Diplome, adeverinţe, acte de la muncă, facturi, certificate… Ţi se duce tinereţea pe hârţogăraie. Totul e inutil de complicat, mii de cuvinte care nu spun nimic, dar trebuie să le ai la dosar.
Ce mult aş vrea să se termine cu prostiile astea. Ieri am fost să-mi ridic o diplomă oarecare, se pare însă că mai tre’ să aştept, în schimb mi se dă o adeverinţă. Dar şi asta, doar dacă vin cu o copie după altă adeverinţă, pe care o şi aveam la mine, numai că era xerox-ul de la parter închis şi nu aveam unde să fac copia. „Tinere, nu mă interesează asta pe mine” zice secretara de tip robot, „absolventul tre’ să vină cu copia”. Nu mai conta că putea să facă ea una chiar în birou, nu, niciun efort în plus pentru un oarecare. Trebuia să caut eu un xerox undeva în facultatea din fundul oraşului. Sigur că am lăsat-o baltă fiindcă n-aveam timp de umblat aiurea pentru o adeverinţă pe care nu cred că o voi folosi.
Omul nu mai contează pe nicăieri, importantă e procedura. El e de prisos. Actul trebuie, certificatul, adeverinţa. Totul trebuie birocratizat până la sufocare. Ne merităm soarta.
Acum vreo două zile un blocatar oligofren a dat cu o tonă de spray de gândaci. Nu ştiu ce idiot e vinovatul şi pe unde vine mirosul, dar de atunci duhneşte baia incredibil.
