Cred că sunt un comunist, sau despre mirajul democraţiei

Ştiu, să-mi fie ruşine, tinerii care-au murit în ‘89 pentru democraţie etc…

Acuma comunismul, ca orice sistem care aspiră la meritocraţie, nu e deloc o idee rea. Singura problemă e cine stabileşte „valorile”.

Cât despre democraţie, de ea m-am săturat pentru următoarele motive evidente:

- Libertatea cuvântului – sună bine, tentant, seducător. În practică va însemna că vocile celor puţini şi deştepţi vor fi acoperite de ale celor proşti, da’ mulţi.

- Votul - cam aceeaşi chestie, o să voteze o majoritate care habar n-are ce şi pe cine alege, o să asistăm veşnic la prosteală electorală, în România cu atât mai mult la pomeni şi bălăcăreală.

- Asocierea cu capitalismul - produce haos, exploatarea micului întreprinzător, diferenţe colosale între săraci şi bogaţi, produse inutile vândute pe bază de reclamă, superficialitate, cultura ambalajului.

- Audienţele - totul fiind judecat pe baza acestui criteriu, o să supraexpunem manelişti, curve şi băieţi de bani gata, de amorul comercialului şi atragerii idioţilor.

- Cultura de doi lei – invadarea pieţei cu tot felul de pretinşi artişti neînţeleşi, care tot încearcă să şocheze sau să devină peste noapte scriitori. Aerele de vedetă ale unor piţipoance ajunse la menopauză, gen Mihaela Rădulescu, Andreea Marin, Luminiţa Anghel (nu mă refer la voce în acest caz) şi alte toante la care se uită mămăiţele.

- Lamentarea cu dispariţia valorilor, fără ca nimeni să aibă o iotă idee despre care ar trebui să fie noile valori. Lipsa oricărei viziuni sociale, orientarea după interesul pe termen scurt, gargara politicienilor despre „soluţiile” lor inexistente, inventate doar pentru propria lor bunăstare etc.

Acuma dacă s-ar crea un sistem în care cei deştepţi să gândească pentru cei proşti, fără persecuţii şi absenţa proprietăţii private, eu aş fi primul adept. Ştiu că n-ar fi comunism ca la carte. Şi nu, nu mă văd în vârful piramidei. Dar cel puţin piramida n-ar mai fi cu susul în jos.

La ce e bun netul?

Zău că de vreo 10 ani intru pe net şi încă n-am aflat.

Mă poate lămuri cineva? Nu mă refer la acel 1% din timp când chiar căutăm lucruri utile, ci la restul de 99% pe care-l irosim din lipsă de ocupaţie.

Parcă uneori îmi doresc să moară tot Internetul, ca în The Day the Earth Stood Still. Să fie iară timp pentru cărţi, conferinţe, natură. Să nu mai umble oamenii cu modemul portabil după ei, că tre să rezolve te-miri-ce la muncă.

Internetul e o parodie a comunicării între oameni.

Dilemă cu imbecili

De ce oare îţi taie unii „şoferi” calea pe trecerea de pietoni semaforizată, ca să se oprească 10 m mai în faţă la următorul stop?

Despre băsei şi stoloboci

Nu se mai poate cu ăştia de la PD-L. Nu ştiu de ce, niciun partid n-a reuşit să-mi provoace atâta greaţă. PSD-ul cu baronii lui, PNL-ul cu oligarhii, PRM-ul cu xenofobii şi UDMR-ul cu secesioniştii, toţi la un loc nu mă stresează cât mitocanii de doi bani de la PD-L. Partidul în care încuscrelile, cumetriile şi pupincurismul au proliferat mai mult ca oriunde.

Când a fost ales Băselu toţi îl lăudau iar eu ziceam că-i un mitocan, şi mulţi se oripilau: cum vorbesc aşa despre „preşedintele României”? Iată că s-a dovedit că el n-a fost niciun moment asta, şi acuma toţi îmi dau, într-un târziu, dreptate. Nu zic că era mai bine cu Năstase, nu asta-i discuţia aici.

Între timp gaşca Băselului a proliferat, şi toţi care erau mai antipatici s-au strâns în jurul lui: Boc, Videanu, Stolo, Udrea, Blaga, Macovei, Traian Radu Ungureanu, Elena Băsescu, Ridzi… chiar dacă şi alte partide concurează serios, mi-e greu să găsesc o înşiruire de nume atât de odioase la oricare altul. Care mai de care mai mediocru şi mai plin de el, vrând să lase impresia de justiţiari dar nereuşind decât să pară obedienţi şi penibili. Dacă puteam, de mâine puneam cruce acestui partid de scursuri. Mi-e silă că trăiesc într-o ţară cu un astfel de partid la guvernare.

Tombola eşecului

Oare a fi ratat e o condiţie înnăscută sau dobândită?