Sâmbătă (a 6-a zi din săptămână), 6 iunie (6 a 6-a), între orele 15 (1+5=6) şi 18 (6 seara) s-a desfăşurat un nou miting împotriva actelor cu cipuri biometrice RFID. La vreo două mitinguri anterioare am participat şi eu, acum doar am trecut pe-acolo. Problema e că devine din ce în ce mai mult o chestie „ortodoxă”, în sensul degradat al termenului.
Organizatorii spun lucruri de tipul „cu Dumnezeu alături, noi formăm majoritatea”, „să ne bucurăm ca strămoşii noştri daci, care mergeau la luptă cu bucurie şi se întorceau mereu învingători” şi alte năzdrăvănii care mută atenţia de la dimensiunea de supraveghere şi control public, pe un teritoriu ambiguu, care ţine de reprezentări religioase naive. Să nu fiu greşit înţeles, latura religioasă a problemei poate fi luată cât se poate de în serios, dar nu în felul ăsta vulgarizator. Pe lângă asta nu ştiu de ce au ales data asta cu atâţi de 6, probabil nu şi-au dat seama, dar cine vrea să speculeze îi poate acuza că s-au aliat cu necuratul.
Problema e că tot şirul ăsta de proteste, între care la unele au fost chiar câteva sute de persoane, nu are nicio acoperire în presă. Iniţiativa se propagă foarte lent, pentru că nimeni nu face reportaje pe tema asta. Ar trebui să ne intereseze? Eu zic că da, nu cred în stat şi instituţii internaţionale şi nu văd niciun motiv să le dăm o asemenea forţă de control asupra noastră. Am mai scris despre asta aici.
N-am înţeles niciodată conceptul de fan. De ce aş avea eu – adică – un idol? În primul rând, nu-mi foloseşte la nimic. În al doilea rând, dintre persoanele publice, nu e nici măcar una pe care să o admir. Simpatii am, cum am şi pentru oamenii pe care-i întâlnesc. Dar să mă lase cu gura căscată cineva care apare la televizor, încă nu mi s-a întâmplat.
Nu, încă n-am descoperit ce e. Dar cel puţin am dat peste o postare despre iubire care m-a încântat. Originală şi expresivă. De ce remarc asta pe blog? Pentru că după atâta 
