Acum câteva zile a fost un protest la Palatului Parlamentului (Casa Poporului), în dreptul intrării spre Camera Deputaţilor. Era programat să dureze 4 ore, pe timpul dezbaterii în comisiile parlamentare a ordonanţei de guvern care legiferează actele cu cip RFID (identificare prin frecvenţe radio). Am înţeles ulterior că nu s-a luat încă nicio hotărâre în comisii, urmând să se mai dezbată. Poza alăturată e făcută de mine, care am trecut pe-acolo pe la 11:30, la o oră jumate după începerea protestului. Prin zonă era un grup destul de împrăştiat de vreo 50 de persoane, protestul fiind organizat de nişte tineri ortodocşi.
Mi-a părut rău că doar pe cale religioasă şi în număr atât de mic se protestează împotriva unor măsuri care vor impune controlul asupra tuturor. Practic, deja au intrat în funcţiune paşapoartele şi permisele de conducere biometrice (cu cip RFID) şi cât de curând vor urma şi cărţile de identitate. Organizatorii au distribuit nişte materiale informative slăbuţe ca format, dar cu un conţinut bogat în detalii, din care reieşea că România este primul stat din lume care va include pe cipuri atât imaginea virtuală cât şi amprentele posesorului. Din nou, în timp ce în Grecia şi Serbia au fost proteste de amploare care au blocat implementarea unor asemenea măsuri de control, România este primul stat care se grăbeşte să le pună în aplicare, fără nicio campanie de informare sau dezbatere publică. ONG-urile noastre, cu puţine excepţii, au alte probleme – să bată câmpii despre progresul instituţional şi alte vorbe goale.
Evident, fiind o grupare religioasă, atrăgeau atenţia şi asupra versetelor din Apocalipsă (XIII, 16-17): „[Fiara] a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, liberi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei.”
Acuma, dacă luăm Biblia în consideraţie sau nu, şi cum interpretăm acest pasaj, rămâne la latitudinea fiecăruia. Ce mi se pare remarcabil e că de curând s-au permis în România, printr-o altă ordonanţă guvernamentală, implanturile de cipuri RFID în corpul uman. Deocamdată, doar ca măsură experimentală. Bineînţeles, nimeni nu ştie nimic nici de asta. Implanturile se fac aproape întotdeauna pe mâna dreaptă, şi în viitor cine ştie ce „război împotriva terorismului” va fi motivaţia pentru a ne însemna pe toţi cu câte o monstruozitate din-aia minusculă.
A, şi dacă se vor folosi cipuri RFID active, va fi posibil să îţi schimbe starea prin mici impulsuri pe care nu le sesizezi: de exemplu să provoace somnolenţă sau agitaţie. Calea cea mai sigură spre control. Mă îngrozeşte să mă gândesc că toate astea vor deveni realitate cândva, dar dacă oamenii vor fi aduşi la disperare şi la comoditate, vor accepta orice. Încet-încet, tehnologia îşi face loc şi în corpul uman. Şi asta cu acceptul nostru tacit: un pas a fost când am hotărât să cărăm după noi telefonul mobil pentru că „nu se mai poate fără în ziua de azi”, următorul va fi cipul pe actele de identitate, şi nu va dura mult până îl vom accepta şi în propriul corp. Sinistru, dar cu suficientă spălare de creier, orice e posibil.