h1

Mi se-apleacă de-atâta „iubire”

22 septembrie 2008

Am obiceiul să citesc bloguri la întâmplare. Un obicei prost. Ar trebui să-mi selectez câteva care au şi conţinut. Nu sentimentalisme roz-bombon.

De câte ori dau peste bloguşoare din-astea rozalii – şi astea sunt ca muştele, cu cât e rahatul mai moale cu atât se adună mai multe – mă apucă o senzaţie puternică de greaţă. Uneori merge pân-acolo, că-mi trebuie suc de lămâie ca să-mi revin.

Iată câteva exemple de elogii iubitoare, peste care-am dat în mod absolut regretabil:

Ca să previn spumele la gură şi bălăceala în noroi, îmi scriu eu singur mai multe comentarii tipice care-ar putea veni de la niscai retardaţi:

- „Dacă vorbeşti aşa înseamnă că n-ai cunoscut de fapt iubirea, sau ai fost dezamăgit în dragoste şi n-ai putut să treci peste.”

- „Eşti un insensibil. Oamenii ca tine sunt de vină pentru că-n lume există atâta răutate.”

- „Fiecare spune ce simte. Dacă nu-ţi place, nu citi, nu te forţează nimeni.”

- „Poate că într-o zi o să-nţelegi şi tu lucrurile astea, când o să întâlneşti persoana potrivită. Atunci o să-ţi pară rău de tot ce-ai zis acuma.”

Sigur că ăia de gândesc aşa sunt prea spălaţi pe creier ca să mai poată fi recuperaţi. De asta nici nu mai fac eforturi sortite, în mod evident, eşecului.

Cei care încă au o brumă de raţiune o să-nţeleagă că nu de sentimentul aşa-zisei „iubiri” mă iau eu aici, ci de această manieră stupid-romanţată de a-l exprima. De ce trebuie să umpli spaţiul fizic sau virtual cu generalităţi libidinoase?

cand iubesti, lumea din jur devine brusc mai frumoasa sau dispare cu totul atunci cand singurul lucru pe care il mai simti sunt buzele celui iubit. cand iubesti, daruiesti tot ce ai tu mai bun si poti doar spera ca si celalalt va face la fel. si da, cred ca iubirea adevarata nu o intalnesti decat o singura data in viata.

…Te-ai uitat la prea multe filme americane? Ai trecut prin viaţă şi n-ai reţinut decât un singur cuvânt? Ai experienţe extrem de limitate şi simţi cu atât mai mult nevoia să le comunici altora?

Am impresia că-n ziua de azi toată lumea confundă iubirea cu un soi de romantism ieftin şi senil. Dar e complicat să înoţi contra curentului. Cred că mă dau bătut.

5 comentarii

  1. Nu doar foarte corect, dar si foarte funny. Asa este, vome de gen sunt tot mai dese si mai proaste. Ce vrei, masturbarea de la varste fragede ajunge exces in scurt timp, si atunci fatucile si omuletii refuleaza pe bloguri.

    Cred ca si eu as putea face o lista de astfel de tampenii peste care am dat. Dar postul tau chiar m-a uns pe suflet.


  2. cred ca lista ta poate fi prelungita la infinit. unii “e” excesiv de iubareti , n-ai cum sa-i opresti.


  3. Cinabru:
    Mă fac producător de unguente.
    Mod de administrare: pe suflet, de 2-3 ori pe zi.
    Contraindicaţii: poate cauza arsuri celor care suferă de telenovelism, infantilism romantic şi pseudo-pasionalitate. :)

    Alice:
    Să fie iubăreţi dacă vor, dar să nu mai infecteze netul cu iubăreala lor.

    Sigur că lista poate fi prelungită ad nauseam. Asta ca să par doct.


  4. Si cum ai defini tu iubirea mai exact?


  5. Nu simt nevoia să o definesc.



Scrieti un comentariu