Voluntari plantează jnepeni în Retezat

22 de voluntari de la Copacul de Hârtie au plantat 1600 de jnepeni, cu vreo trei săptămâni în urmă, pe un teren din Retezat degradat de păşunatul excesiv. Pe lângă exclamaţia evidentă: “mai face şi cineva ceva-n ţara asta!” eu mă întreb cum trebuie privită de fapt problema asta a mediului.

Mi s-a părut întotdeauna dubios cum bunăstarea e evaluată doar în termeni de cât se produce, nu şi de sănătate a mediului. Adică, vine un băiat cu pile la Ministerul Apelor, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. Primeşte aviz pentru despăduriri masive, într-o pădure care ne aparţine de fapt tuturor. Produce multă cherestea, el împreună cu comercianţii se îmbogăţesc, PIB-ul creşte, alţi “indicatori” economici cresc şi ei. Dar noi ca populaţie suntem de fapt mai săraci. Nu numai pentru distrugerea unui loc frumos, ci şi pentru că asta provoacă dezechilibre meteo, efect de seră, alunecări de teren ş.a.m.d.

Care o fi logica acestui tip de “analiză” economică? Sigur, nu ne este specific doar nouă, ci tuturor statelor capitaliste care nu ştiu să se protejeze prin politici sociale şi de mediu reale.

Disensiuni cu înalt prea-sfinţiţi şi preafericiţi

La înmormântarea Preafericitului Teoctist, reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Ruse se şocaseră de prezenţa la funeralii a episcopului Petru, liderul Mitropoliei Basarabiei. El produsese o “sciziune” faţă de Mitropolia Moldovei, subordonată în continuare Bisericii Ortodoxe Ruse. Aşa că săptămâna trecută doi mitropoliţi ruşi au vizitat Bucureştiul, pentru a se interesa de “politica în plan canonic” a Patriarhiei Române.

Ştiu, n-aţi înţeles nici voi nimic. Ideea e că, în pauza de rugăciuni către Doamne-Doamne, toţi aceşti “ierarhi” împart funcţii şi influenţă între diferitele biserici. Aşa că nu surprinde declaraţia ÎPS Petru Păduraru, “mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor”. El a afirmat că “Preafericitul Daniel nu va ceda niciodată în faţa presiunilor ruseşti.”

Evident, nu spun că la ortodocşi ar fi mai rău ca la alţii. Nici că religia creştină în general ar fi vinovată de această bătaie pe putere “duhovnicească”. Ideea e că la biserică e uneori la fel ca la partid. Nu neapărat cel mai competent conduce, ci ăl’ mai abil şi mai avid după funcţie. Cum legitimează în faţa creştinului de rând această sfadă pe mitropolii? Asta-i o dilemă fără soluţie.

Armata pakistaneză luptă împotriva talibanilor din Peshawar

Soldaţii pakistanezi au blocat şoseaua către Khyber, în provincia nord-vestică de lângă graniţa afgană. În Peshawar au fost stabilite zone de securitate, în urma mobilizării armate. Trecătoarea Khyber e cunoscută pentru reţele de traficanţi şi de alţi indivizi consideraţi criminali de guvernul pakistanez. Aceste măsuri sunt luate după ce, începând cu anul trecut, s-a întărit prezenţa grupărilor radical-islamice de talibani în regiune.

Ştirea mi s-a părut interesantă mai ales pentru că arată cât de multe breşe sunt în sistemul de securitate mondial. Lupta pentru resurse şi dominaţie e o constantă în istoria ultimelor milenii. În absenţa educaţiei şi a oricărei forme democratice de a se face auziţi, aceşti oameni aflaţi la limita subzistenţei, talibanii, încearcă să se impună prin forţa armelor. Iar ţările bogate, care beneficiază direct din exploatarea naţiunilor sărace, condamnă în permanenţă acţiunile unor disperaţi. E posibil să existe vreodată pe lumea asta un sistem internaţional care să permită echitatea socială? Probabil că nu prea curând.

Funar, şah mat parlamentar

Gheorghe Funar s-a făcut remarcat săptămâna trecută cu un proiect de lege pentru introducerea unei ore de şah obligatorii, la clasele I-XII. Atunci a trecut drept o altă aberaţie a unor parlamentari (fiindcă n-a fost singur) şi nu s-a făcut cine ştie ce tam-tam.

Acum, un nou proiect de lege, propus împreună cu Ghişe de la PNL şi votat în unanimitate de Senat, a “inflamat” media în întregime.

Că suntem un popor fatalist, cu interes deosebit pentru necazul vecinului, e o chestie arhicunoscută. Dar să încerci să schimbi acest fapt printr-o lege inaplicabilă e altă mâncare de peşte.

Nu vreau să fac o criză de indignare ca toţi jurnaliştii care-şi dau ochii peste cap. Sunt doar curios ce organism va evalua, în cazul în care legea trece şi prin Camera Deputaţilor, pozitivitatea sau negativitatea fiecărei ştiri. Sarcina va fi pusă tot în cârca CNA-ului? Sau va fi aşa, o obligaţie “morală” a presei?

Eu zic că propunerile lui Funar au două surse de inspiraţie posibile. Fie îi place aşa mult şahul încât şi-a asumat rolul de nebun. Fie PRM-ul e-n criză din cauza temerii de-a nu mai intra-n parlament. Şi face orice să mai apară pe la TV, doar-doar mai ridică puţin partidul. Pentru că, evident, mulţi votează cu cine face gălăgie mai mare, indiferent de competenţe.

Dar dacă tot s-a pus pe treabă, de ce să nu profităm. Domnu’ senator, da’ o lege care să interzică de tot “ştirile” din sport nu daţi? Mă refer la toate comentariile despre ce-a zis ăla şi ce-a replicat celălalt, care au invadat presa de mai multă vreme. N-ar fi oare pozitiv să se prezinte doar rezultatele şi cu asta basta?

Americanii frustraţi: U.E. ridică sancţiunile împotriva Cubei

Tom Casey, purtător de cuvânt al departamentului de stat american, a făcut o declaraţie împotriva deciziei miniştrilor de externe ai UE, de-a ridica sancţiunile diplomatice impuse cubanezilor, după arestarea unor disidenţi în 2003.

Ca de obicei, aceeaşi gargară guvernamentală americană, care vede în toţi dictatorii cu care colaborează economic “parteneri de nădejde”. În timp ce pe cei care nu dau “partea leului” îi consideră pericole pentru propriul popor şi stabilitatea internaţională.

Chiar şi liderii aleşi democratic ca Chavez îi zgârie pe scăfârlie, pentru că îndrăznesc să folosească resursele în interesul proprilor cetăţeni. În loc să le vândă lor petrolul ieftin, pentru a încuraja “prosperitatea şi pacea internaţională”.

Poate americanii ar mai trebui să-şi vadă şi de cetăţenii săraci din propria ţară şi să adopte dreptul la asistenţă medicală universală, pe care până şi prăpădiţii de cubanezi îl au. Dar nu, acolo totul trebuie să funcţioneze pe interese economice. Dacă n-ai bani, mori dracu’ în chinuri, ce ne afectează pe noi?

Ăia care încă mai văd în SUA cel mai dezvoltat stat din lume ar trebui să se uite pe ratele infracţionalităţii şi ale bolilor provocate de toxicitatea mediului şi alimentele modificate genetic. Nu doar din posesia de bunuri se evaluează fericirea în viaţă. Dar hai să le arătăm cetăţenilor cu degetul la cubanezi şi alte popoare “fioroase”, ca să nu se mai plângă de inechităţile din propria ţară.

P.S. Dacă a înţeles cineva că aş afirma aici că România e mai brează decât SUA, e cam prost ca să priceapă ceva. Îl sfătuiesc să intre pe hi5 sau în locuri mai potrivite pentru el.

Măncătoria PD-L

Partidele sunt de cele mai multe ori nişte găşti de cetăţeni, care încearcă să-şi creeze o imagine elegantă şi serioasă în exterior. În timp ce în interior mişună viermi intestinali. Uneori mai transpare câte ceva, şi atunci poţi vedea bine câtă slugărnicie şi “târâtorism” există în spatele faţadei colorate.

Recentul interviu din Jurnalul Naţional, şi apariţia lui Stelian Duţu la emisiunea Danei Grecu şi a lui Radu Tudor de pe Antena 3, au arătat cum e cu bătaia pe funcţii din PD-L. Organizaţia de Constanţa a fost până de curând condusă de Duţu. El urma să fie şi candidat la preşedenţia Consiliului Judeţean, până un telefon “misterios”, venit de la mai-marii găştii, l-a impus nitam-nisam candidat pe Ion Popescu, care s-a şi grăbit să se supună.

Povestea e lungă şi încurcată, în orice caz ordinul pare-a fi venit de la Băsescu. Şi trâmbiţele lui de serviciu, Blaga şi Boc, au încercat cu tot dinadinsul să-l determine pe Duţu să se dea la o parte.

M-am uitat puţin la emisiunea cu pricina (La ordinea zilei). Stelian Duţu părea un om foarte degajat, care spunea verde-n faţă de bine şi de rău fără să se ascundă după deget. În timp ce Ion Popescu părea de-a dreptul crispat, neconvingător, slugarnic.

Acuma care din ei e mai aproape de adevăr, greu de zis. Dar în toată tărăşenia se simte respiraţia turmentată a Băselului, care după ce şi-a promovat rudele prin organizaţie, după cum spunea Radu Tudor, s-a apucat să taie şi să spânzure pe unde vede cu privirea lui crucişă. Vorba lui Boc: “Păi, Stelică, cel care face declaraţii împotriva preşedintelui României nu are ce să caute în acest partid!”

A pierdut România la Euro?

A venit vara, afară s-a făcut cald. Mai e puţin şi se termină sesiunea. Alegerile locale au trecut şi ele, cu victoria previzibilă a lui Oprescu în Bucureşti. Ei, şi când credeai că totul se potoleşte şi intră într-o dulce visătorie, pe unii i-a apucat criza fotbalului.

Vezi-Doamne, ce ne facem că nu “ne-am” calificat în sferturi la Euro 2008. Analize, dezbateri, interviuri, titluri mari în ziare. Mă surprinde tot mai mult câtă lume are timp de pierdut să despice nimicul în patru. Câtă lume discută “problema” ca şi cum ar avea vreo importanţă.

Nu înţeleg de ce există această identificare colectivă cu nişte băieţaşi mult prea bine plătiţi care joacă fotbal. “Am ratat”, “puteam mai mult”, “ne-a fost frică” etc. Ca şi cum noi restul, inclusiv cei care n-avem nicio străbatere, am depinde cumva de ei. Nu e mai simplu să zici: “au ratat”, “puteau mai mult”, “le-a fost frică”…?

La fel cu folosirea abuzivă a numelui ţării pentru echipa de fotbal. Cu siguranţă nu ne interesează pe toţi fotbalul, şi să tot auzi că “România a pierdut” e chiar contraproductiv. Mă uit în dreapta, în stânga pe stradă. Totul e la fel, n-am câştigat şi n-am pierdut nimic. Poate mă complexez dacă tot aud asta. Îmi zic că am eu o problemă şi n-o conştientizez, din moment ce lumea e de părere c-am fi pierdut ceva şi mie nu-mi lipseşte nimic.

Singura concluzie pe care pot eu s-o trag e că-s nişte băieţi îmbrăcaţi cu toţii la fel, mai puţin unu’, care se tăvălesc în chinuri şi-şi toarnă cenuşă în cap, că n-au reuşit mai mult de-atât. Şi că o grămadă de lume care n-are nicio treabă cu ei suferă. De parcă un amărât de meci de fotbal e un reper major în existenţa lor.