Nu mă consider ortodox, deşi aşa am fost botezat. Prin urmare, ce scriu mai jos n-are legătură cu partizanatul pentru un cult creştin anume. Sunt doar observaţii pe care le poate face oricine se ocupă puţin de religie.
Am remarcat de-a lungul timpului că multe culte care ne-au venit de la americani au nişte tipare pe care le folosesc ad absurdum. Nu vreau să-i spun spălare de creier. De asta se ocupă societatea în general. Aş putea însă s-o numesc “tembelizare acută”, un fel de manea cu refrene religioase. Pe care, la fel ca maneliştii, nu se mulţumesc s-o asculte singuri. Trebuie să o etaleze cât mai public.
Din America ne-au venit tot felul de culte. Pentru simplificare, voi nominaliza doar două forme extreme: mormonii şi martorii lui Iehova. Sigur că există şi diferenţe notabile între ele. Mai ales că, mai mult sau mai puţin, cu toţii se consideră “adevăraţii” creştini. Ceea ce, nu-i aşa, nu e străin nici cultelor cu origine europeană.
Însă concret, ce îi diferenţiază? În primul rând, se adună şi “studiază” Biblia împreună. Dar într-un mod simplist şi arid. Sunt foarte preocupaţi să reţină cât mai exact conţinutul, pe care îl repetă aproape la nesfârşit. Pe urmă, asta se mai asociază şi cu un fel special de misionarism. Te iau de pe stradă şi te-ntreabă: Tu crezi în Dumnezeu? Şi dacă da, crezi că El e perfect şi face toate lucrurile cu un scop? Şi atunci crezi că El are un plan de salvare pentru tine? ş.a.m.d.
Evident că scopul acestui şir de-ntrebări e ca tu să ai o “revelaţie” spontană. Să-ţi dai seama că ţi-ai trăit viaţa în păcat, şi să le ceri ajutorul pentru a te-ntoarce la Domnul.
Mai sunt şi alte lucruri, cum ar fi credinţa că sufletul n-ar supravieţui morţii, ci ar fi înviat la Judecata de Apoi, ca să fie trimis în rai sau în iad. Sau repetarea obsesivă a faptului că legătura cu Dumnezeu trebuie să fie personală, nu intermediată. Mai ales martorii lui Iehova distribuie tot felul de revistuţe în care “credincioşii” zâmbesc stupid în timp ce “lumea cea rea” e distrusă de apocalipsă.
Una peste alta, trebuie să fii uşor întârziat mintal ca să-i iei în serios pe aceşti exaltaţi sterili. Ce mă surprinde e cât de uşor prinde această sporovăială. Asta mai ales având în vedere că în Europa tradiţia religioasă e infinit mai profundă. La ortodocşi, catolici, lutherani etc. Se fac multe diferenţieri. Sunt tot felul de nuanţe şi subtilităţi în doctrină şi rit care, dacă ai interes pentru asta, pot fi aprofundate o viaţă-ntreagă.
Eu nu sunt deloc adeptul vechilor concepţii religioase. Dar dacă tot vrei să-nlocuieşti această bogăţie de credinţe, de ce s-o faci cu ceva atât de limitat şi nătâng cum sunt multe producţii de peste ocean? Poate că e şi ăsta un alt aspect al americanizării.
Nu ştiu despre ce să scriu, ăsta-i adevărul. Nu pentru că n-aş avea în minte subiecte cu duiumul. Ci pentru că fiecare îmi produce sentimentul unui grăunte de nisip. Lipsit de greutate, uniform, banal.
