Fulgii de plop şi mestecenii

Cutreiam azi – prin parc, evident – iar vântul adia cu exact viteza optimă, ca să mişte uşurel fulgii de plop prin aer. Îţi dădea senzaţia că natura s-a domolit odată cu oamenii, care au uitat mulţumită zilei libere să fie nevrotici şi prost-dispuşi. Şi, în pauza de mâncat friptane şi cozonac, au ieşit să animeze şi ei parcul.

După ce m-am interesat de soarta raţelor şi broaştelor care orăcăiau a împerechere, am luat-o agale spre casă investigând pomii. Deh, frustrarea omului crescut între betoane, care se-ntoarce la natură. Şi ce să văz când ajung pe lângă casă? Au răsărit în intersecţie ceva puieţi de mesteacăn.

Acuma mesteacănul ăsta e un copac la care eu ţin foarte tare. Pe lângă aspectul estetic pe care ţi-l dă mereu coaja lui albă, şi frunzele mărunţele cu muţunaşii de seminţe, mai e cunoscut şi pentru fel de fel de remedii. Aşa c-am pus ochii pe copăcei, hotărât să-i supraveghez cu maximă atenţie. Să nu cumva să o ia şi ei din loc, urmând exemplul altor arbori concitadini.