Fulgii de plop şi mestecenii
28 aprilie 2008
Cutreiam azi – prin parc, evident – iar vântul adia cu exact viteza optimă, ca să mişte uşurel fulgii de plop prin aer. Îţi dădea senzaţia că natura s-a domolit odată cu oamenii, care au uitat mulţumită zilei libere să fie nevrotici şi prost-dispuşi. Şi, în pauza de mâncat friptane şi cozonac, au ieşit să animeze şi ei parcul.
După ce m-am interesat de soarta raţelor şi broaştelor care orăcăiau a împerechere, am luat-o agale spre casă investigând pomii. Deh, frustrarea omului crescut între betoane, care se-ntoarce la natură. Şi ce să văz când ajung pe lângă casă? Au răsărit în intersecţie ceva puieţi de mesteacăn.
Acuma mesteacănul ăsta e un copac la care eu ţin foarte tare. Pe lângă aspectul estetic pe care ţi-l dă mereu coaja lui albă, şi frunzele mărunţele cu muţunaşii de seminţe, mai e cunoscut şi pentru fel de fel de remedii. Aşa c-am pus ochii pe copăcei, hotărât să-i supraveghez cu maximă atenţie. Să nu cumva să o ia şi ei din loc, urmând exemplul altor arbori concitadini.
Si eu ma bucur de ca totu-i inflorit si crud la sfarsit de aprilie, dar astept sa vina si mai peste noi , cu bogatia de culori si miresme
.
f frumos ai scris si de data asta. simplu si placut
“padurea de argint”
Mă gândeam că, până la urmă, micile frânturi pe care le-nşir eu aici ceva peticit. Asta în raport cu ce trăiau oamenii în legătura lor cu natura, pe vremea când încă nu se alienaseră complet de ea.