Fulgii de plop şi mestecenii

Cutreiam azi – prin parc, evident – iar vântul adia cu exact viteza optimă, ca să mişte uşurel fulgii de plop prin aer. Îţi dădea senzaţia că natura s-a domolit odată cu oamenii, care au uitat mulţumită zilei libere să fie nevrotici şi prost-dispuşi. Şi, în pauza de mâncat friptane şi cozonac, au ieşit să animeze şi ei parcul.

După ce m-am interesat de soarta raţelor şi broaştelor care orăcăiau a împerechere, am luat-o agale spre casă investigând pomii. Deh, frustrarea omului crescut între betoane, care se-ntoarce la natură. Şi ce să văz când ajung pe lângă casă? Au răsărit în intersecţie ceva puieţi de mesteacăn.

Acuma mesteacănul ăsta e un copac la care eu ţin foarte tare. Pe lângă aspectul estetic pe care ţi-l dă mereu coaja lui albă, şi frunzele mărunţele cu muţunaşii de seminţe, mai e cunoscut şi pentru fel de fel de remedii. Aşa c-am pus ochii pe copăcei, hotărât să-i supraveghez cu maximă atenţie. Să nu cumva să o ia şi ei din loc, urmând exemplul altor arbori concitadini.

Discriminarea ploii

Vorbeam zilele astea cu un prieten despre vreme. Amândoi aveam următoarea dilemă. La televizor ne zic mereu când sunt zile însorite cât de frumos o să fie. Iar când vine ploaia parcă se crispează, ca şi cum e ceva negativ în asta.

Ideea e că nouă amândurora ne place ploaia. Noi preferăm oricând o zi foarte ploioasă uneia foarte călduroase, şi considerăm că ploii i se face o mare nedreptate.

De unde vine ideologia asta, că e frumos numai când e soare? Eventual când ninge, dar niciodată când e înnorat şi plouă. Cine a inventat această nerozie? Lumea parcă ar vrea să stea tot timpul la plajă. Cred că dacă s-ar înlocui moda plajei cu una a plimbatului prin ploaie, oamenii ar fi mult mai sănătoşi.

Naturii îi e bine când plouă, oamenilor le e bine când plouă. Sigur, nu torenţial. Excesele nu sunt în nicio situaţie benefice. Nimeni nu cere ploaie în continuu. Dar nici obsesia asta cu soarele nu e în regulă. De ce să nu respectăm şi ploaia? Doar ea vine asupra noastră ca o binecuvântare, ca un răspuns la setea pământului.

Ploaia e unul din cele mai minunate lucruri care s-au inventat pe această planetă, şi nu vrem s-o vedem dezavuată! Susţineţi reabilitarea ploii!

De unde coboară somnul?

Tiptil, cu paşi mărunţi, se strecoară fără larmă şi te fură în lumea lui tăcută, lipsită de griji şi de nelinişti. Cine oare e acest domn tacticos şi subtil, cu care zilnic te întâlneşti, şi totuşi nu ajungi niciodată să-l cunoşti?

Duşmănos nu e, se vede bine. Fiindcă te ia în pază noapte de noapte şi te aduce a doua zi viu şi nevătămat, la locul de unde te-a sustras. Dar nici nu doreşte publicitate. Îi place să rămână tainic, să aştepte până la momentul favorabil. Şi atunci, să coboare din lumea de „dincolo” şi să-ţi sufle din praful lui argintiu, până te convinge să-l însoţeşti.

Odată, când eram mic, pare-mi-se că l-am zărit printre gene chiar înainte s-adorm. De-atuncea ştiu că oricât de rău mi-ar merge în timpul zilei, seara e cineva care vine să-mi readucă speranţa. Speranţa că mâine voi fi poate puţin mai treaz. Noapte bună.