Discuţie despre clişee

Nemţii. Un popor corect, zice stereotipul. Calculat, rece, precis. Sigur că nu-i totdeauna aşa. Cu punctualitatea nu stau aşa bine cum se zice. De multe ori sunt de-a dreptul risipitori. Se pierd în detalii şi formalităţi. Nu vreau să îi acuz, doar să fiu mai realist.

Personal mă simt mai bine în ţară, cu toate relele noastre. Ce-mi place totuşi în Germania e că bârfa-i ceva destul de rar. În România e îngrozitor: aproape nu poţi face nimic fără să te vorbească cineva de rău. Îmi place că poţi veni cu propuneri de-a face altfel fără să-şi simtă cineva autoritatea lezată. În sfârşit, îmi place relaţia firească dintre studenţi şi profesori. Profii nu cer de la noi mai mult decât putem duce, şi nici studenţii nu încearcă să copieze la examene. Chiar dacă uneori e de-a dreptul facil. În ţară sunt încă hoarde de profi care se-aşteaptă să-nveţi romane. Iar cursurile răsar pe sub bănci după nici 5 minute de examen.

De ce prefer totuşi România? Poate pentru că societăţile vestice au ceva comod, steril, o autosatisfacţie care mă scoate din minţi. Oamenii par să-şi fi pierdut idealurile, dorinţa de mai bine. Şi nu cred să fie vreun loc unde să nu se poată „mai bine”. Nu atât pe plan material – pentru că deja au ajuns foarte departe. Modul de viaţă ar putea fi însă mai „artistic”, mai interesat de cunoaştere, mai dornic de acţiune. E adevărat, românii nu sunt în general deloc puşi pe fapte. Dar am sentimentul că găseşti mai uşor oameni cu preocupări diferite, cu idealuri deosebite. Avem parcă mai multă diversitate.