Eseu despre biclă

Ieri am săvârşit măreaţa faptă de a-mi lua bicicleta de la reparat. Asta după ce-am avut cauciucul spart mai bine de-o lună. Timp în care am fost şi-n vacanţă, ce-i drept. Am fost extrem de fericit, desigur. Cu tot cu răceala cu care m-am ghiftuit, nu m-am putut abţine să nu pedalez la greu.

Cine nu ştie să meargă pe biclă nu ştie ce pierde. E util şi recreativ în acelaşi timp. Poţi s-ajungi repede şi fără bătaie de cap unde vrei. Nu te stresezi aşteptând autobuzul. Nici nu leneveşti la volan, cum e acuma moda.

Păcat că-n România nu prea se practică mersul cu bicicletă, ca-n ţările din Europa de Vest. Până şi mecanismul fizic mi se pare genial: simplu, rezistent, uşor de reparat, plăcut ca aspect. Spre deosebire de alte invenţii moderne „seci”, cred că o bicicletă chiar poate fi iubită. Nu-i aşa?