Când ţi-e somnul mai lin…

Azi-dimineaţă mă trezeşte un vuiet şi-un hârâit de ziceai că taie cineva cu drujba afară. Nu era tocmai drujbă, dar funcţia e asemănătoare. Nemţii umblă toamna cu nişte maşinării în care bagă frunze şi crengi uscate, pe urmă le toacă bine-bine şi le „scuipă” înapoi la rădăcina pomilor. Trecând peste faptul că să dai drumul la măgăoaie la 8 dimineaţa într-o zonă cu cămine studenţeşti e cam lipsit de consideraţie, ca să nu zic altfel, mi-am pus şi eu retoric întrebarea: de ce să foloseşti aşa ceva?

Răspunsul nu e greu de dat: e un caz tipic pentru civilizaţia modernă. Acolo unde natura nu-şi face treaba suficient de repede, hai s-o „grăbim” noi ca să rezolvăm problema. Doar suntem într-o epocă în care agricultura se face cu îngrăşământ chimic. Animalele sunt hrănite cu hormoni de creştere şi antibiotice. Azi unii urcă şi pe munte cu maşina, iar alţii îşi învaţă copiii de la 3 ani alfabetul.

Rareori se mai gândeşte cineva că, dacă lucrurile cer în mod normal un anumit timp, atunci există şi un motiv pentru asta. Grăbind prea mult latura fizică a lucrurilor, latura lor eteric-sufletească se atrofiază, se piperniceşte. N-am să discut acum mai pe larg subiectul, dar poate revin într-o zi când mă trezesc ceva mai… omeneşte.