Cum scăpăm de Băsel

Revin cu un scurt comentariu pe blog doar pentru că am intrat într-o nouă campanie electorală, prima în care sunt tentat să votez.

De 6 ani de când am drept de vot n-am dorit să-l folosesc, asta şi din cauza ideilor mele mai anarhiste. Acum e posibil să mă duc să-l votez pe Crin Antonescu, de altfel singurul pe care l-aş putea vota din toţi ăştia cu şanse.

Nu pentru că am mare încredere în abilităţile dlui Antonescu, ci pentru că Băselu are pe zi ce trece tot mai multe ifose autoritare. Iar eu, ca pseudo-anarhist, urăsc autoritarismul.

Am mai scris cât de mult urăsc gaşca PD-L-istă. O haită de lingăi, condusă de un decervelat. Cât aş vrea să plece şi să ne lase odată…

De curând am discutat şi cu o amică de la o asociaţie studenţească, şi mi-a zis că deşi ei încearcă din greu să rămână apolitici, partidele plătesc persoane să îi lucreze. Cei mai agresivi dintre toţi, zicea ea, sunt de departe cei de la PD-L, care ţin cu orice preţ să se infiltreze printre studenţi pentru alegerea Băselului.

Un motiv în plus să îl antipatizez pe acest individ nociv pentru societate. Sper sincer să i-o ardem peste bot.

Cât despre aşa-zisul referendum: Băsescu vs Băsescu- O radiografie necrutătoare făcută de postul de radio public german.

byebyebasescu.com

„Blogosfera” – o flaşnetă stricată

Aproape toate blogurile româneşti sunt inutile. Cel de faţă inclusiv. Pierderi de vreme, doar ca să-ţi expui părerile sau frustrările. Energie consumată prosteşte.

Nu prea mă interesează dacă sunt şi alţii de acord. Presimt că blogul ăsta o să înceteze. Mai bine să îmi fac unul tematic, profesionist, informativ. Nu o colecţie de panseuri triste.

Am văzut că mulţi tratează blogăreala de parcă ar fi vreo şmecherie. Îl şi sărbătoresc, îi fac osanale. Totul e o gargară. O comunicare de birt, de cele mai multe ori. Nu ştiu de ce m-am apucat să-mi consum creierii pentru un lucru aşa stupid şi lamentabil. Probabil din motive puerile.

Asfixierea prin birocraţie

Cu cât înaintezi în vârstă, cu atât tre’ să ţii mai multe hârtii. Diplome, adeverinţe, acte de la muncă, facturi, certificate… Ţi se duce tinereţea pe hârţogăraie. Totul e inutil de complicat, mii de cuvinte care nu spun nimic, dar trebuie să le ai la dosar.

Ce mult aş vrea să se termine cu prostiile astea. Ieri am fost să-mi ridic o diplomă oarecare, se pare însă că mai tre’ să aştept, în schimb mi se dă o adeverinţă. Dar şi asta, doar dacă vin cu o copie după altă adeverinţă, pe care o şi aveam la mine, numai că era xerox-ul de la parter închis şi nu aveam unde să fac copia. „Tinere, nu mă interesează asta pe mine” zice secretara de tip robot, „absolventul tre’ să vină cu copia”. Nu mai conta că putea să facă ea una chiar în birou, nu, niciun efort în plus pentru un oarecare. Trebuia să caut eu un xerox undeva în facultatea din fundul oraşului. Sigur că am lăsat-o baltă fiindcă n-aveam timp de umblat aiurea pentru o adeverinţă pe care nu cred că o voi folosi.

Omul nu mai contează pe nicăieri, importantă e procedura. El e de prisos. Actul trebuie, certificatul, adeverinţa. Totul trebuie birocratizat până la sufocare. Ne merităm soarta.

Orient Express în mileniul III

L-am văzut aseară, în Buşteni, pe ruta de întoarcere de la Istanbul. Luxos, pretenţios, senzaţional. Nu empatizez eu cu prea mult fast, dar ăsta e un tren istoric.

Cum să fii cretin la bloc

Acum vreo două zile un blocatar oligofren a dat cu o tonă de spray de gândaci. Nu ştiu ce idiot e vinovatul şi pe unde vine mirosul, dar de atunci duhneşte baia incredibil.

Cretinii ăştia care dau cu „generozitate” cu sprayuri toxice n-au nicio noţiune a spaţiului comun. De atunci până şi duş fac în viteză, să nu mă asfixiez de atâta putoare.

Trăim într-o ţară de înapoiaţi mintal. Sinistru.

Cred că sunt un comunist, sau despre mirajul democraţiei

Ştiu, să-mi fie ruşine, tinerii care-au murit în ‘89 pentru democraţie etc…

Acuma comunismul, ca orice sistem care aspiră la meritocraţie, nu e deloc o idee rea. Singura problemă e cine stabileşte „valorile”.

Cât despre democraţie, de ea m-am săturat pentru următoarele motive evidente:

- Libertatea cuvântului – sună bine, tentant, seducător. În practică va însemna că vocile celor puţini şi deştepţi vor fi acoperite de ale celor proşti, da’ mulţi.

- Votul - cam aceeaşi chestie, o să voteze o majoritate care habar n-are ce şi pe cine alege, o să asistăm veşnic la prosteală electorală, în România cu atât mai mult la pomeni şi bălăcăreală.

- Asocierea cu capitalismul - produce haos, exploatarea micului întreprinzător, diferenţe colosale între săraci şi bogaţi, produse inutile vândute pe bază de reclamă, superficialitate, cultura ambalajului.

- Audienţele - totul fiind judecat pe baza acestui criteriu, o să supraexpunem manelişti, curve şi băieţi de bani gata, de amorul comercialului şi atragerii idioţilor.

- Cultura de doi lei – invadarea pieţei cu tot felul de pretinşi artişti neînţeleşi, care tot încearcă să şocheze sau să devină peste noapte scriitori. Aerele de vedetă ale unor piţipoance ajunse la menopauză, gen Mihaela Rădulescu, Andreea Marin, Luminiţa Anghel (nu mă refer la voce în acest caz) şi alte toante la care se uită mămăiţele.

- Lamentarea cu dispariţia valorilor, fără ca nimeni să aibă o iotă idee despre care ar trebui să fie noile valori. Lipsa oricărei viziuni sociale, orientarea după interesul pe termen scurt, gargara politicienilor despre „soluţiile” lor inexistente, inventate doar pentru propria lor bunăstare etc.

Acuma dacă s-ar crea un sistem în care cei deştepţi să gândească pentru cei proşti, fără persecuţii şi absenţa proprietăţii private, eu aş fi primul adept. Ştiu că n-ar fi comunism ca la carte. Şi nu, nu mă văd în vârful piramidei. Dar cel puţin piramida n-ar mai fi cu susul în jos.

La ce e bun netul?

Zău că de vreo 10 ani intru pe net şi încă n-am aflat.

Mă poate lămuri cineva? Nu mă refer la acel 1% din timp când chiar căutăm lucruri utile, ci la restul de 99% pe care-l irosim din lipsă de ocupaţie.

Parcă uneori îmi doresc să moară tot Internetul, ca în The Day the Earth Stood Still. Să fie iară timp pentru cărţi, conferinţe, natură. Să nu mai umble oamenii cu modemul portabil după ei, că tre să rezolve te-miri-ce la muncă.

Internetul e o parodie a comunicării între oameni.

Dilemă cu imbecili

De ce oare îţi taie unii „şoferi” calea pe trecerea de pietoni semaforizată, ca să se oprească 10 m mai în faţă la următorul stop?

Despre băsei şi stoloboci

Nu se mai poate cu ăştia de la PD-L. Nu ştiu de ce, niciun partid n-a reuşit să-mi provoace atâta greaţă. PSD-ul cu baronii lui, PNL-ul cu oligarhii, PRM-ul cu xenofobii şi UDMR-ul cu secesioniştii, toţi la un loc nu mă stresează cât mitocanii de doi bani de la PD-L. Partidul în care încuscrelile, cumetriile şi pupincurismul au proliferat mai mult ca oriunde.

Când a fost ales Băselu toţi îl lăudau iar eu ziceam că-i un mitocan, şi mulţi se oripilau: cum vorbesc aşa despre „preşedintele României”? Iată că s-a dovedit că el n-a fost niciun moment asta, şi acuma toţi îmi dau, într-un târziu, dreptate. Nu zic că era mai bine cu Năstase, nu asta-i discuţia aici.

Între timp gaşca Băselului a proliferat, şi toţi care erau mai antipatici s-au strâns în jurul lui: Boc, Videanu, Stolo, Udrea, Blaga, Macovei, Traian Radu Ungureanu, Elena Băsescu, Ridzi… chiar dacă şi alte partide concurează serios, mi-e greu să găsesc o înşiruire de nume atât de odioase la oricare altul. Care mai de care mai mediocru şi mai plin de el, vrând să lase impresia de justiţiari dar nereuşind decât să pară obedienţi şi penibili. Dacă puteam, de mâine puneam cruce acestui partid de scursuri. Mi-e silă că trăiesc într-o ţară cu un astfel de partid la guvernare.

Tombola eşecului

Oare a fi ratat e o condiţie înnăscută sau dobândită?

Pământul a decedat

Să-i cântăm prohodul.

Prima parte e obişnuita gargară despre cum s-ar fi format Pământul, în care eu nu cred, dar asta nu mai contează pentru că oricum se duce dracului.

Miting anti-peRFID

Sâmbătă (a 6-a zi din săptămână), 6 iunie (6 a 6-a), între orele 15 (1+5=6) şi 18 (6 seara) s-a desfăşurat un nou miting împotriva actelor cu cipuri biometrice RFID. La vreo două mitinguri anterioare am participat şi eu, acum doar am trecut pe-acolo. Problema e că devine din ce în ce mai mult o chestie „ortodoxă”, în sensul degradat al termenului.

Organizatorii spun lucruri de tipul „cu Dumnezeu alături, noi formăm majoritatea”, „să ne bucurăm ca strămoşii noştri daci, care mergeau la luptă cu bucurie şi se întorceau mereu învingători” şi alte năzdrăvănii care mută atenţia de la dimensiunea de supraveghere şi control public, pe un teritoriu ambiguu, care ţine de reprezentări religioase naive. Să nu fiu greşit înţeles, latura religioasă a problemei poate fi luată cât se poate de în serios, dar nu în felul ăsta vulgarizator. Pe lângă asta nu ştiu de ce au ales data asta cu atâţi de 6, probabil nu şi-au dat seama, dar cine vrea să speculeze îi poate acuza că s-au aliat cu necuratul.

Problema e că tot şirul ăsta de proteste, între care la unele au fost chiar câteva sute de persoane, nu are nicio acoperire în presă. Iniţiativa se propagă foarte lent, pentru că nimeni nu face reportaje pe tema asta. Ar trebui să ne intereseze? Eu zic că da, nu cred în stat şi instituţii internaţionale şi nu văd niciun motiv să le dăm o asemenea forţă de control asupra noastră. Am mai scris despre asta aici.